Fragment ‘Singur pe Lume’ de H. Malot

În sat

Sunt copil găsit.
Cu toate acestea până la opt ani am crezut că am şi eu o mamă, ca toţi ceilalţi copii, deoarece de câte ori plângeam, o femeie mă strângea la piept şi mă legăna cu atâta drag, încât lacrimile îmi secau pe loc. Niciodată nu adormeam seara, fără ca să nu vină la pătucul meu, să mă sărute, iar iama, când crivăţul troienea geamurile albite de ger, îmi lua picioarele şi mi le încălzea în mâini, îngânând un cântec pe care, în parte, mi-1 aduc şi azi aminte.

Când păşteam vaca pe drumurile năpădite de iarbă sau prin ponoarele pline de bălării şi mă apuca pe neaşteptate vreo furtună, ea îmi ieşea în fugă înainte şi mă ferea de ploaie, acoperindu-mi umerii şi capul cu poala fustei ei largi, de lână. Iar când mă luam la harţă cu vreun tovarăş de joacă, ea mă punea să-i povestesc pricina şi mai totdeauna, îmi dădea dreptate sau îmi alina necazul cu vorbe duioase.

Pentru toate acestea şi pentru multe altele, pentru felul cum îmi vorbea şi cum se uita la mine, pentru dezmierdările ei şi pentru blândeţea cu care mă dojenea, credeam că este mama mea.

……………………………………………………….

Better than Poutine

I know, what could be better that a steaming plate of fries, gravy and cheese curd? Fries, gravy, cheese curd and bacon, that’s what! Throw in some fresh shallots, chilli, and a splash of roasted bone marrow and duck gravy, and we turn this popular French-Canadian dish into a something sublime.

Breakfast at my House

During the week we’re often walking out the door with a coffee in one hand and slice of toast in the other, but on weekends breakfast is never rushed. It’s a late affair, sometimes spilling over to lunch, with lots of reading and chatter in between courses of fruits, poached eggs, honey and toast. One of our favorite things we like to serve when friends are visiting are buckwheat blueberry pancakes.

Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe